Mă strigă marea:
ecou de valuri răsună
în camera mea,
şi-i vânt de furtună.
Mă strigă marea:
simt că plutesc ca pe ape,
şi văd doar zarea,
camera-i mică, departe.
Mă strigă mereu marea,
mă strigă pe nume obsedant,
iar eu îi ascult chemarea,
vreau să-i simt sărutul sărat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu