frânturi de imaginaţie

de ce

de ce eu?
de ce nu uit ce nu va fi?
de ce iar vreau ce nu a fost?
de ce am gânduri fără rost?

de ce în tine am văzut
lumina unui început?
de ce n-ai vrut să vezi,
de ce n-ai vrut...

de ce îmi pun iar intrebări
când tu nu ești să îmi răspunzi
de ce caut să ințeleg
de ce te-ascunzi

de ce mai scriu acum?
când tu n-o să citești
de ce-a trecut atâta timp
și incă îmi lipsești


depresie

roșu...
în bucătărie,
pe gresia albastră,
o pată de sânge.

sânge...
in baie,
in cada de fontă,
picură roșu.

iubire...
în suflet,
pe cerul gri,
un soare palid.

moarte...
în cimitir,
pe crucea de marmură,
picură ploaia.

scrisoare...
pe hol,
pe masa de paie,
un bilet de adio.

ceas...
in cadă,
la mâna stângă,
trec secundele.

salvare...
la intrare,
în tocul ușii,
un înger ceresc.

tu...
în suflet,
printre lalele,
m-ai salvat de mine.


noapte

se lasă noaptea grea peste oraș,
noapte fără lună, fără stele
intunecă și străzi și case și alei,
noaptea singurătății mele.

se-aprind încet lumini pe bulevarde,
țin loc de lună și de stele
dar strada mea e tot întunecată
de noaptea singurătății mele.



suntem

călcând din când in când peste cadavre,
cântând în gând un cântec pe silabe,
urcând și coborând pe culmi înalte
suntem fantome,vise, șoapte.


plângând,râzând la glume răsuflate,
visând, râvnind la toate,
uitând de zile și de noapte
suntem fantome,vise,șoapte.